AnunturiImportant

LOCAL | Toate drumurile judetene inzapezite! Noapte grea pentru pompieri, jandarmi si politisti!

În cursul acestei dimineţi, pompierii şi jandarmii botoşăneni au continuat misiunile de salvare, începute în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 29 Botoşani – Săveni.

Şase pompieri şi patru jandarmi au salvat peste 20 de persoane din mai multe autoturisme rămase înzăpezite la cca. 4 kilometri de Săveni. Misiunea a fost începută de cei şase pompieri. Succesul acţiunii a fost asigurat şi prin aportul a patru jandarmi veniţi în sprijinul colegilor noştri. Condiţiile meteorologice existente le-au permis deplasarea cu autospecială SMURD doar un kilometru. Pentru a ajunge la persoanele care aveau nevoie de ajutor, salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă mai bine de trei kilometri pe jos. Cu toate că vântul sufla cu putere şi zăpada depăşea, în unele locuri, un metru înălţime, s-a reuşit evacuarea persoanele din zona respectivă şi transportarea acestora la Săveni.

Tot în această dimineaţă, pompierii din Săveni au avut o misiune extrem de dificilă. Aceştia au salvat un bărbat (66 ani) din Mitoc, care avea probleme cardiace, dintr-un microbuz rămas înzăpezit la patru kilometri de oraşul Săveni. Întrucât din cauza drumului impracticabil nu au reuşit să ajungă că autospeciala SMURD până la microbuz, salvatorii au mers pe jos, prin viscol, trei kilometri şi s-au întors cu bărbatul, care a fost transportat pe o targă.

Urmare a solicitării Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani, în noaptea care a trecut, 13 jandarmi cu două autoturisme au participat în zona fermei Popăuţi, la ieşirea din municipiul Botoşani, pentru salvarea persoanelor blocate în trafic din cauza căderilor de zăpadă şi viscolului puternic, ocazie cu care au fost deblocate şapte autoturisme şi salvate un număr de 16 persoane.

Având în vedere condiţiile meteo existente recomandăm populaţiei să evite orice călătorie pe timp de viscol.

La această oră, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani, toate drumurile judeţene sunt înzăpezite. Pentru deblocarea acestora se intervine cu 14 utilaje de la drumuri judeţene.

Rămân, în continuare închise circulaţiei, cele cinci tronsoane de drumuri naţionale precizate în Buletinul Informativ anterior. Realizarea viabilităţii drumurilor se desfăşoară cu mare dificultate din cauza vântului care suflă în continuare cu putere.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page