Local

LOCAL | Tinerii cer ca strategia de dezvoltare a orașului să includă piste pentru bicicliști și posibilități de practică pentru elevi

Tinerii care au participat la consultările organizate, marți, de primarul Ovidiu Portariuc, în cadrul programului „Pace politică pentru municipiul Botoșani – 2015-2025”, au solicitat clasei politice să includă în strategia de dezvoltare a orașului realizarea de piste separate pentru bicicliști pe drumurile publice din municipiu și organizarea mai aplicată a activității de practică pentru elevi, în special pentru cei care urmează studii cu profil sanitar.

De asemenea, tinerii au fost foarte interesați de proiectele propuse de primar privind înființarea unei universități în municipiu, realizarea „Școlii de Meserii”, mijloace de transport în comun ecologice, dar și organizarea de acțiuni filantropice, de genul celor prevăzute în programul „Solidaritatea” promovat de primar.

La fel ca și pensionarii, tinerii botoșăneni i-au cerut primarului crearea unor mijloace de informare mai eficiente prin care cetățenii să ia la cunoștință proiectele derulate de primărie. Spre deosebire de pensionari care au sugerat realizarea unui buletin informativ, tinerii i-au propus primarului ca în Parcul Mihai Eminescu să fie amplasate panouri informative unde să fie prezentate periodic activitățile administrației locale.

Am fost surprins în mod plăcut de maturitatea și implicarea tinerilor prezenți la întâlnire. Au venit cu propuneri foarte pertinente pe domenii variate, care nu vizează neapărat obiectivele tinerilor, ci ale comunității în general. Drept urmare, le-am propus acestora să mai avem o întâlnire în cursul lunii ianuarie în care să discutăm la un nivel mai aplicat propunerile prezentate”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Mai mult decât atât, tinerii și-au exprimat dorința de a avea astfel de consultări și la nivelul Consiliului Județean pentru că unele dintre proiectele lor vizează decizii ce privesc județul în ansamblul său, cum ar fi asigurarea transportului gratuit pentru tinerii care vin din afara orașului la școlile din municipiul Botoșani. Primarul le-a promis celor prezenți la consultări că va solicita conducerii Consiliului Județean să îi primească pe tineri la consultări.

În afară de aspectele prezentate mai sus, tinerii botoșăneni au mai înaintat următoarele propuneri:

  • Realizarea unei săli de concerte pentru Filarmonica din Botoș (Primarul le-a răspuns că după renovare, Teatrul Mihai Eminescu va putea găzdui concertele filarmonicii).
  • Stabilirea uni program pentru renovarea și protejarea clădirilor de patrimoniu din oraș (fapt solicitat și de către pensionari).
  • Susținerea de către Primărie a activităților de voluntariat pentru tineri
  • Dotarea Liceului de Artă cu instrumente musicale pentru sprijinirea elevilor care participă la competițiile naț

La întâlnirea cu primarul au fost prezenți tinerii de la Organizația de Tineret „Carpates”, Asociația „Renașterea Botoșăneană”, Clubul Cicloturism, Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” și elevii de la liceele Laurian, Mihai Eminescu, Dimitrie Negreanu și Liceul de Artă.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page