LOCAL | Ţigări de contrabandă transportate cu drona, abandonate în pădure – FOTO
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, cantitatea de 1.800 de pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 17.200 lei. Ţigările au fost transportate peste frontieră cu un aparat de zbor de mici dimensiuni şi abandonate la marginea unei păduri.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul misiunilor desfăşurate în zona de competenţă, au auzit un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone) şi au observat cu aparatura de vedere pe timp de noapte cum acesta a traversat frontiera din Ucraina în România.
S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit la marginea pădurii din localitatea Racovăţ, județul Botoșani, cinci colete cu ţigări, ce conţineau 36.000 de ţigarete.
Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene pentru a demara cercetări pe teritoriul statului vecin. Ţigările în valoare de 17.180 de lei au fost confiscate, în continuare fiind efectuate verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.