Jandarmii i-au întocmit în această dimineaţă unui bărbat în vârstă de 49 de ani actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Acesta a fost depistat în timp ce transporta tigări de provenienţă extracomunitară în zona Pieţei Centrale a municipiului Botoşani şi a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pentru verificări.
Cele 200 de pachete de ţigări au fost ridicate în vederea confiscării şi vor fi predate poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu actele procedurale întocmite, în vederea continuării cercetărilor.
Conform prevederilor Codului Vamal, transportul şi vânzarea bunurilor care trebuie plasate sub un regim vamal sunt asimilate înfracţiunii de contrabandă, fiind pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.