ImportantLocal

LOCAL | Ţigarete ascunse într-un autoturism în locul trusei medicale şi instinctorului

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit 1.800 de ţigarete ascunse în locurile destinate trusei medicale şi a instinctorului unui autoturism, condus de un cetăţean român.

În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 18.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, județul Galați, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Florin M., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza judeţului Bihor, conducând un autoturism marca Citroen, înmatriculat în România.

În baza analizei de risc, echipa comună a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în locurile destinate trusei medicale şi instinctorului, 1.800 ţigarete marca Kent de provenienţă Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 410 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea persoanei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page