ImportantLocal

LOCAL | Termenul prorogat pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu expiră la data de 30 septembrie 2017

Începând cu data de 01 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcțiilor care au obligația obținerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravențională, pentru nedeținerea acestuia. Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei.

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menționate în HG 571/2016 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/180921 ).

Pe lângă aplicarea legii în sfera sancționatorie amintită anterior, instituția noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ. Totodată, menționăm că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor.

De asemenea, facem precizarea că documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanți și certificată de către verificatorii de proiecte, atestați. Reamintim faptul că pentru obținerea acestui act administrativ, instituția noastră nu percepe taxe

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015 ( http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/172642 ).

De la începutul anului 2017, la nivelul ISU Botosani s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea a 347 de solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizaţiilor de securitate la incendiu.

În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivel județean au fost emise 107 avize de securitate la incendiu și 30 autorizațiide securitate la incendiu.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 210 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.

Totodată, IGSU a elaborat o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page