Taximetristul care a provocat accidentul de noaptea trecută, a fost găsit de oamenii legii.
Potrivit IPJ Botoșani, luni, în jurul orei 23.30, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Sucevei, din cauza neatenţiei, părăseşte partea carosabilă şi intră în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, acesta refuzând prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.