Activitatea de taximetrie a fost astăzi subiect de dezbatere în ședința de Consiliu Local.
Paul Onișa a criticat modul mai puțin civilizat în care se prezintă taximetriștii, de la comportament până la vestimentație, dar și felul în care arată mașinile cu care își transportă clienții.
”Constatăm toți cei care circulă cu mașina că taximetriștii își permit orice lux în trafic. Își lasă mașina pe banda a doua în condițiile în care prima bandă este ocupată cu lucrări. Ei își permit absolut orice le trece prin cap. Vin în chiloți, în târlici în picioare, miros a transpirație, mașini mizerabile, zgâriate, degradate care reprezintă un pericol în trafic”, a spus consilierul Paul Onișa.
Consilierul local a solicitat introducerea de noi reguli în codul conduitei taximetriștilor:
” Sunt o mulțime de taxiuri și nu le impunem nici un fel de conduită cu privire la activitatea acestora. Ține de domeniul Primăriei și rog să analizați dacă putem schimba ceva în materie de acest transport cu taxiul în municipiul Botoșani, în condiții civilizate. De aceea v-aș ruga dacă puteți analiza necesitatea introducerii în codul conduitei taximetriștilor, o stare necesară a mașinilor care circulă, aspectul lor exterior și interior, curățenia taxiului pentru că deservesc populația și o ținută de vară și o ținută de iarnă”, a adăugat Onișa.