ImportantLocal

LOCAL | Târgurile şi oboarele cu animale vii din judeţul Botoşani riscă să fie închise înaintea Paştelui. Nici măcar unul nu are autorizaţie sanitar-veterinară

Cu o săptămână înaintea Paştelui, micii fermieri care în această perioadă scoteau cei mai mulţi bani din vânzarea animalelor vii, s-au trezit că nu mai au unde să-şi câştige pâinea. Toate oboarele şi târgurile de animale riscă să fie închise fiindcă nu corespund normelor europene. Primarii se plâng că nu au bani să le amenajeze aşa cum ar trebui. Măsura închiderii târgurilor dă frâu liber comerţului la negru.

Toate oboarele, unde se vindeau animale vii din judeţul Botoşani sunt pe punctul de a fi închise. Decizia a fost luată de Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, încă de la începutul acestui an, fiindcă niciunul dintre aceste târguri nu îndeplinea normele sanitare prevăzute de Uniunea Europeană şi nu erau avizate.

Noile reglementări impuse de legile europene sunt de fapt în România o continuare a hotărârii guvernamentale numărul 348 din 2004. Prin intermediul noii legislaţii oboarele trebuiesc prevăzute cu bazine şi fântâni cu apă curentă, puncte sanitar-veterinare, spaţii de carantină pentru animale bănuite a fi bolnave,toalete publice, parcări, depozite speciale, boxe de comercializare a animalelor separate şi igienice, fose septice şi alte facilităţi.

Dotarea oboarelor pentru a primi conform normativelor europene avizul de funcţionare din partea DSVSA, revine în sarcina autorităţilor locale, respectiv a primarilor. Ori aceştia au sperat până la începutul acestui an, că mai pot amâna modernizarea oboarelor de pe raza oraşelor şi a comunelor. În momentul de faţă, puşi în faţa faptului împlinit, adică a oboarelor cu lacătele puse şi a micilor fermieri în pragul ruinării, edilii se plâng că nu au de unde scoate sute de mii de euro pentru dotarea la standarde europene a dotărilor.

Şi asta în condiţiile în care bugetul pe acest an este mai mic decât cel din 2013, iar în multe cazuri banii nu ajung pe tot anul nici pentru salariile angajaţilor. ” Este jale mare cu bugetul în acest an. Suntem dezamăgiţi. Nu puteam face mare lucru”, spune preşedintele Asociaţiei Comunelor din Judeţul Botoşani, primarul din Vârful Câmpului, Aurel Ungureanu. Şefii de la DSVSA susţin că edilii ar fi trebuit să se gândească mai de mult la acest lucru, având în vedere că au primit şi câteva termene în privinţa oboarelor şi a târgurilor.

”Ştiu că implică costuri acest proces, dar trebuie să intre în legalitate. Am trimis tot felul de adrese dar nu am primit răspunsuri de la primari. Trebuie să se hotărască primarii dacă păstrează acele terenuri pentru târguri de animale sau le desfinţează. Până în momentul de faţă niciun târg sau obor din judeţ nu este înregistrat. Trebuie să ne gândim la siguranţa consumatorilor ”, a precizat Minodora Vasiliu, directorul DSVSA Botoşani.

Fie că normele europene sunt prea exagerate pentru bugetele primăriilor din judeţul Botoşani, fie edilii nu şi-au dat silinţa pentru a nu se ajunge în acest punct, un lucru este cert, pe micii fermiri, pe ţăranii şi aşa săraci ai Botoşaniului îi paşte ruina. Majoritatea mai ales înaintea sărbătorile pascale scoteau bani pentru a-şi întreţine familiile din vânzarea mieilor, viţeilor sau păsărilor de curte. În lipsa unui iarmaroc mai aproape de satele în care locuiesc, majoritatea nu se vor îndura să dea bani pe transport până în municipiul Botoşani sau Dorohoi la pieţele autorizate.

Pe lângă transport vor trebui să plătească taxe şi chiria pe boxele dotate cu instalaţii frigorofice, aşa cum spune legea. În aceste condiţii primarii se plâng că va înflori comerţul la negru. Edilii sunt speriaţi că fenomenul poate scăpa de sub control, fiindcă oamenii vor duce şi vor vinde animalele direct acasă la client. Nimeni nu va putea verifica în aceste condiţii dacă animalele sunt sănătoase, iar Primăriile nu vor mai încasa nici măcar banala taxă de obor.

”Dacă nu se rezolvă problema oamenii vor ajunge să vândă animalele la negru, iar Primăria nu va mai avea niciun fel de autoritate. Ce facem trimitem oamenii acasă de la poarta târgului? Nu o să ştim nici măcar dacă acele animale sunt sănătoase sau bolnave. Ne trezim cu alte probleme”, a precizat într-o şedinţă cu prefectul primarul Săveniului, Relu Târzioru.

Prefectul Botoşaniului,Costică Macaleţi va convoca o nouă şedinţă pentru a găsi o soluţie în cazul oboarelor, mai ales înaintea Paştelui. Cele mai mari oboare se află la Truşeşti,Ştefăneşti, Săveni,Darabani,Dorohoi şi Botoşani. Niciunul dintre acestea nu îndeplineşte normele europene, iar aproape toate sunt insalubre. Acestea riscă să fie închise cu o săptămână înainte de Paşti.

Citeste mai mult: adev.ro/n3zh96

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page