Tânărul de 25 de ani, adus cu ambulanţa la spital în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, şi care se afla în comă în secţia ATI a Spitalului Judeţean ” Mavromati” Botoşani, a decedat duminică după-amiază.
Cadrele medicale sunt de părere că tânărul şi-ar fi inspirat propria vomă însă cauzele decesului vor fi aflate cu exactitate astăzi, când va fi efectuată necropsia.
Vă reamintim că G.Claudiu a petrecut in seara de vineri spre sambata cu prietenii sai, la locuinta unuia dintre acestia, ocazie cu care a consumat si bauturi alcoolice. Aici, la un moment dat, i s-a făcut rău iar prietenii săi au pus acest lucru pe seama alcoolului îngurgitat. Claudiu a ajuns acasă cu un taxi, fiind ajutat să ajungă în apartament de un prieten.
Tatăl tânărului, văzând că fiul său este în stare de semi-inconştienţă şi horcăia, a sunat la 112, de unde a venit un echipaj care l-a pus în “poziţie de siguranţă” (n.r.: culcat lateral).
Şi-a supravegheat fiul toată noaptea însă, spre dimineaţă, acesta a intrat în stop cardio-respirator. Personalul ambulanţei sosite la faţa locului a început manevrele de resuscitare iar pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean “Mavromati” Botoşani.