LOCAL | Tânăr rănit într-un incendiu
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Broscăuţi, a fost rănit într-un incendiu provocat chiar de el. S-a întâmplat astăzi, la prânz. Emanaţiile de gaz dintr-o butelie lăsată deschisă au luat foc în urma folosirii unei surse de aprindere (chibrit), provocând o explozie şi incendiind bunurile dintr-o cameră a locuinţei sale. Zgomotul produs a atras atenţia unui trecător, care a solicitat ajutorul pompierilor.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, precum şi un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dorohoi.
La sosirea pompierilor, tânărul a fost găsit în faţa casei, lângă un geam spart, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare, superioare şi cap. Pompierii i-au acordat primul ajutor. Ulterior, victima a fost preluată de echipajul SJA şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au intervenit prompt şi au stins incendiul care cuprinsese bunurile din cameră, evitând propagarea flăcărilor la întregul imobil.