LOCAL | TALISMAN – Turneu caritabil “ÎNGERI PENTRU ÎNGERI” 2015, ediția a III-a
Anul 2010 este anul în care Alin Oprea, leaderul legendarei trupe Talisman, inițiază primul și unicul turneu muzical cu scop caritabil din România, sub genericul “Îngeri pentru Îngeri”. Evenimentele se susțin fără ajutorul unor sponsori, fără parteneri media importanți și fără participarea altor artiști consacrați. Chiar și în aceste condiții de criză, concertele se desfășoară în 10 orașe, ajutând copiii bolnavi aleși cu sprijinul autorităților locale, cu peste 100.00€.
Anul 2014 este unul norocos pentru Mihăiță Nectarie, un îngeraș de doar 1 an și jumatate pe care cadre medicale incompetente l-au lăsat fără vedere și cu grave probleme neuro încă de la naștere. Suma de 50.000$ necesară operațiilor și tratamentelor acestuia în America, a fost adunată și i-a fost donată după desfășurarea cu succes a celei de-a doua ediții a turneului “Îngeri pentru Îngeri” din 2014. Și de această dată, turneul formației Talisman a fost organizat din resurse proprii, fără sponsori, banii fiind adunați doar din vânzarea albumelor Talisman. Peste 20 de orașe prin care a trecut, miile de oameni pe care i-a adunat în piețe publice, zecile de artiști consacrați care au concertat dar și sprijinul mediatic al Antenei 1 asigurat prin parteneriat cu Fundația Mereu Aproape, au făcut din a II-a ediție a turneului caritabil, un succes incontestabil.
Anul 2015, este anul în care experiența dobândită și dorința sinceră de a ajuta, ne va duce cu ajutorul vostru, dincolo de realizările precedente. Turneul caritabil “Îngeri pentru Îngeri” va demara pe data de 1 Mai și va trece, într-un tur de forță, weekend de weekend, prin 30 de orașe. Obiectivul principal este acela de a ajuta cât mai mulți copii cu probleme de sănătate din localitatile în care vom ajunge. Turneul se dorește a fi un reper în ceea ce privește organizarea unor evenimente estivale de calitate, reunind spectacole de excepție atât din zona muzicii moderne cât și a celei folclorice. Astfel, v-am pregătit de vineri până duminică, câte 3 zile de concerte live pentru fiecare oraș, susținute de un aport tehnic de cea mai buna calitate și artiști de top.
Spectacolele se vor desfășura în aer liber, în centrele orașelor.
Intrarea va fi liberă!
În cadrul evenimentului, specialiștii de la “Expoziții cu Tradiții” vor aduce un plus de diversitate și calitate, prin amenajarea unei zone dedicată comerțului expozitional, a unei zone food și a uneia de agrement. Expozanți din toată țara vor fi prezenți cu produse de artizanat, preparate tradiționale, dulciuri de casă, jucării și articole pentru copii sau produse textile și de marochinărie. Restaurantele cu terase amenajate și parcul de distracții cu jocuri montate special pentru copii, vor face cu siguranță deliciul celor prezenți.
Alătură-te cauzei noastre așa cum poți tu. Moral sau material. Printr-o sponsorizare sau donație, participând ca expozant, cumpărând un album Talisman, participând pur și simplu la evenimentele noastre sau sugerându-ne cazuri medicale grave din orașul tău. Indiferent dacă ești om politic sau un simplu cetățean, patron de firmă sau simplu angajat, producator de televiziune, radio sau un simplu spectator, jurnalist sau cititor, poți susține în felul tău cauza unor copii bolnavi.
Haideți să redăm aripile unor îngeri care au ales să trăiască printre oameni!
Împreună, putem dărui unor copii cu probleme dreptul la o viață normală!
Poți fi tu îngerul aproapelui tău aflat în suferință!