Important

LOCAL | Tabăra de vară în domeniul situațiilor de urgență își deschide porțile

50 de elevi din județul Botoșani se pregătesc pentru cea mai importantă misiune – aceea de a deveni mesagerii pompierilor. Timp de o săptămână, aceștia vor învață în cadrul taberei de vară în domeniul situațiilor de urgență cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii, atât teoretic, cât şi practic.

380 de elevi botoșăneni au frecventat Școala de vară în domeniul situațiilor de urgență, care s-a desfășurat în perioada 03 – 07 iunie. 30 dintre aceștia, care au obținut cele mai bune punctaje în urma evaluărilor finale ale școlii de vară în domeniul situațiilor de urgență, își vor continua pregătirea de specialitate în tabăra, care se va desfășura în perioada 29 iunie – 05 iulie a.c., la Memorialul Ipotești – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Acestora li se adaugă alți 20 de elevi, care sunt  câștigătorii etapei județene a concursului „Prietenii Pompierilor” și au primit drept recompensă recompensă calificarea în tabăra de vară.

Timp de șapte zile, elevii vor învăţa de la pompieri, medici SMURD şi voluntari de la Crucea Roşie să facă faţă unor situaţii dificile, participând la mai multe exerciţii de demonstrative, concursuri și activități interactive în domeniul situațiilor de urgență.

La finalul taberei, participanţii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune echipaje vor primi cupe, diplome şi medalii.

Elevii vor pleca din tabără pe 5 iulie, în jurul prânzului, nu înainte de a desfăşura o serie de activităţi recreative.

O parte din costurile taberei sunt suportate de Consiliul Judeţean Botoşani.

Unic la nivel naţional, proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, a ajuns la a IX-a ediţie și se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.

Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă este organizată de I.S.U. Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani, Clubul Copiilor Dorohoi, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Primăria Municipiului Dorohoi, Primăria comunei Mihai Eminescu și Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page