ImportantLocal

LOCAL | Tabăra de meșteșuguri tradiționale de la Hulub a ajuns la ediția a II-a. FOTO&VIDEO!

Chiar dacă e vacanţă, câţiva copii şi tineri din comuna Dângeni învaţă pe viu ceea ce alţii învaţă din manuale.

Într-o frumoasă gospodărie, cea a meșterilor populari Maricel Si Sonia Apalaghiei din satul Hulub, Botoșani de luni şi până joi se desfăşoară ediția a II-a a Taberei de Creație Populară “Meșteșugurile din Hulub”.
Copiii sunt inițiați în 3 meșteșuguri tradiționale românești de către renumiții meșteri populari din Asociația ART- Meșteșugurile Prutului, parteneră în proiect:- Eugenia Moldovanu din Bălți, Rep. Moldova, la Împletituri din paie; – Stan Dănuță din Zăicești, Botoșani, la Măști Tradiționale;
și amfitrionii taberei, Maricel si Sonia Apalaghiei la Cioplitură în lemn.

“Indiferent unde ne ducem, noi promovăm copiii în spirit gospodăresc. Aici îi învăţ să confecţioneze măşti, apoi trecem la opinci, căiuţi, capre şi ce mai doresc ei. aşa vor învăţa şi ei pe alţii şi aşa tradiţia este dusă mai departe” a spus meşterul Stan Dănuță.

Chiar din prima zi a taberei copiii au început practica în cele 3 ateliere deschise ân curtea casei, în cerdac şi chiar pe terasa mansardei casei meşterilor populari, unde fiecare bucăţică de lemn din casă, de pe lângă casă, sau care fac parte din construcţia casei, a primit binecuvântarea daltei şi a mâinilor de aur.

Nu înainte ca preotul satului să sfinţească troiţa realizată la prima ediţie a taberei, anul trecut, de elevii care au participat la atelierul de cioplituri, împreună cu profesorul lor, meşterul Maricel Apalaghiei.

A doua zi elevii, toţi din satul Hulub, aveau deja primele obiecte finalizate. Lingurile din lemn, obiectele din paie au măştile populare poartă amprenta unor copii care au şansa de a învăţa direct de la meşterii populari meşteşuguri care le pot asigura existenţa.

“Este o pasiune a noastră şi o facem pentru copii. Să rămână ceva în urma noastră! Noi nu avem nimic de câştigat! Eu în timpul ăsta cât sunt cu ei aş putea face bani…dar nu poţi trăi numai pentru bani! E şi asta o investiţie., Sunt elevi care ăşi fac pentru casele lro câte ceva…Doamne fereşte dese întâmplă ceva sau nu reuşesc ce îşi propun, vin aici la noi, pământul e ieftin, îşi fac o căsuţă şi ştiu să meşterească, au învăţat ceva din care se poate trăi frumos şi se poate câştiga foarte bine!” spune meşterul Maricel Apalaghiei.

Tabăra de la Hulub este unica din judeţ organizată la locuinţa privată a unor meşteri populari care găzduiesc şi unica secţie a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din judeţ deschisă la domiciliul unui meşter popular. Eforturile sunt mari, însă fiecare investiţie merită.

Locul acestei tabere este aici! Este foarte frumos, este foarte greu să organizezi aşa o tabără, să fii şi gazdă, să ai grijă şi de gospodărie şi de oaspeţi, însă cineva trebuia să o facă! Oamenii aceştia au o inimă atît de mare, încât ne cuprinde pe toţi “ a spus Eugenia Moldovanu, vicepreşedintele Asociației ART- Meșteșugurile Prutului.

“Satisfacţia este infinită pentru că plăcerea, în primul rând şi apoi datoria noastră este să lăsăm în urmă ceva . Material – ca obiecte, dar şi în sufletul copiilor interesul de a lucra şi de a duce ei mai departe tradiţia. Se spune că arta populară este cartea de viyită a unui popor şi dacă ne pierdem cartea de vizită este mare păcat! Când vine un străin ce îi oferim? Ce este românesc!” a declarat Sonia Apalaghiei.

Proiectul este finanțat de Școala Populară de Arte și Meserii din Botoșani şi se va finaliza joi la Sediul Scolii din Botosani cu o expoziţie a lucrărilor realizate în tabăra de la Hulub.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page