Imaginile de la festivalurile organizate de câțiva ani în comunitățile județului Botoșani arată oameni relaxați, veselie și voie bună, pe muzica unor artiști pe care în mod normal i-ar fi văzut doar la televizor. Rar, însă, sunt amintiți cei din spatele succesului unei astfel de manifestări, oamenii din umbră care fac ca totul să arate impecabil. Printre cei care pregătesc luminile, sunetul, cei care au grijă să fie curat, se regăsesc cei care au grijă de masa artiștilor, a oficialităților și, în general, a oaspeților de seamă pe care îi are un astfel de eveniment.
La Festivalul ,, Vatra satului”, organizat la Stăuceni, anul acesta, le-am întâlnit pe Iulia și Mirela, două surori din localitatea Victoria. Femeile au avut grijă de masa artiștilor și a invitaților, mai précis de grătarele cu mici și cârnăciori, amplasate în spatele scenei. Mii de mici au trecut prin mâna lor, în numai câteva ore și au poposit pe masa artiștilor care au urcat pe scena manifestării. La sfârșitul zilei erau peste măsură de obosite.. ,, Nu mai vin în viața mea.. Este ultimul an când vin, nu mai pot de oboseală”, spune Mirela Bernat, dar organizatorii zâmbesc pentru că din 2002 când a avut loc prima ediție a Festivalului ,, Vatra Satului”, Mirela în fiecare an a promis același lucru. Și de 16 ani își face curaj și revine, deși știe că e peste puteri efortul. ,, Așa zic în fiecare am, dar parcă pot? Cine să facă, că trebuie să mînânce artiștii, nu? Lumea nu vine aici, cine se bagă, că e greu, dare u așa zic că la anul nu mai vin. Însă nu mă îndur să-l las singur pe domnul primar”, a spus Mirela. Știe ce spune, mai ales că a lucrat patru ani ca ospătar la un restaurant din oraș și s-a deprins cu greul din perioadele aglomerate. Sora sa, Iulia Brumari, ajutor de nădejde în ziua festivalului, are aceea și părere. ,, Dacă am gustat vreun mic? Dar îmi mai trebuie vreodată? Nu mai mănânc mici vreo jumătate de an, nu îmi mai trebuie nici măcar să-i văd. Am făcut azi mii..mii de mici. Dar trebuie să dăm mâncare la artiști”, spune Iulia Brumari care nu mai știe cum să caute o rază de lumină . Se ghidează după jăratec pentru că în colțul unde este grătarul autoritățile au uitat să pună un bec, măcar de lanternă. Lucrează la Formens, dar e în concediu de odihnă. La fel ca și Mirela. Au vrut să meargă într-un circuit în țară, dar și-au amânat plecare până după festival. Tocmai pentru că știau cât de important este rolul lor. Anul acesta, oaspeții care vin an de an la evenimentul de la Stăuceni au mărturisit că sunt cei mai buni mici pe care i-au mâncat în ultimii ani.. ,, Au fost prea proaspeți cred” spune Iulia Brumar, uitând parcă de aportul și de munca ei.
Sunt oamenii din umbră, aleși, care pun mai presus devotamentul și altruismul decât banii.. ,, Banii n-au valoare! Când vezi că nu vrea nimeni să se ocupe de treaba asta, îți faci curaj. Trebuie cineva să îl ajute pe domnul primar. Ce mănâncă artiștii?”, a spus Iulia Brumari.