Autorităţile au anunțat, astăzi, în cadrul unei noi ședințe a Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoșani, că au descoperit încă cinci cadavre de porci mistreţi, trei în zona Pomârla, pe fondul de vânătoare 49 Huntsmanship, şi două în zona Baranca- Hudeşti. Probele de la cele cinci cadavre au evidenţiat prezenţa virusului PPA.
,,Acest lucru ne determină să mărim aria de supraveghere”, a spus subprefectul Daniela Lozneanu.
Situația a fost detaliată de către sefa DSVSA Botoșani, Minodora Vasiliu. „Ca urmare a apariţiei celor cinci cazuri, se impune mărirea ariei de supraveghere aproape de Darabani şi Păltiniş precum şi pe fondul silvic Păltiniş. Aceste două noi cazuri sunt la limita ariei de supraveghere impusă în cazul primului focar de la Alba, Hudeşti. Ca măsuri, avem reinventarierea porcilor domestici din cele două comune şi măsuri noi pe fondul cinegetic. Şi vom avea o măsură nouă pe care o vom impune astăzi în CLCB, şi anume biosecuritatea colegilor care lucrează în Poliţia de Frontieră pe fâşiile unde avem zonele infectate şi aici mă refer la dezinfecţia maşinilor şi o încălţăminte de protecţie, eventual nişte botoşei de unică folosinţă, zilnic, care să fie aruncaţi şi incineraţi”, Minodora Vasiliu.
De la începutul anului 2019, în ce priveşte porcii domestici, au fost descoperite patru cazuri pozitive, în timp ce pe porcii mistreţi găsiţi morţi sunt 18 cazuri pozitive PPA şi patru negative. În ce priveşte porcii mistreţi vânaţi şi împuşcaţi, numărul lor a ajuns la 393, din care patru pozitivi la PPA.