LOCAL | START- O viaţă de calitate în siguranţă!
Departamentul pentru Egaliatate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în parteneriat cu Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” desfăşoară Campanii de creştere a gradului conştientizare asupra egalitaţii de şanse, fenomenului violenţei domestice şi a traficului de persoane (în cele 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti), in cadrul proiectului “START- O viaţă de calitate în siguranţă”.
Obiectivul principal al campaniilor vizează informarea persoanelor, inclusiv a tuturor actorilor implicaţi la nivelul comunităţii, cu privire la conştientizarea principiilor egalităţii de şanse, a fenomenului violenţei domestice şi traficului de persoane în vederea combaterii şi prevenirii lor şi identificare unui număr de 25 de persoane din grupul ţintă care să devină promotori/ persoane de sprijin pentru victimele violenţei domestice şi traficului de persoane.
Participa la SEMINARUL DE INFORMARE pentru 25 de femei din grupul ţintă ca să devii PROMOTOR/ persoană de sprijin pentru victimele violenţei domestice şi a traficului de persoane!
La aceste sesiuni de informare sunt așteptate să participe persoane interesate (care au peste 18 ani) să contribuie la prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei şi a traficului de persoane, reprezentanți ai tuturor actorilor direct interesați de domeniul protecţiei sociale şi siguranţei grupurilor vulnerabile: reprezentanți ai autorităților publice, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret, parteneri sociali, persoane care lucrează direct cu victimele violenţei domestice şi ale traficului de persoane, precum și potențiali beneficiari ai rezultatelor proiectului.
Rezultatul direct al acestor consultări este informarea a cel puţin 100 de persoane/ lună cu privire la principiile egalităţii de şanse, a fenomenului violenţei domestice şi traficului de persoane, respectiv prezentarea serviciilor de suport pentru victime şi identificarea a unui număr de 25 de persoane din grupul ţintă, viitori promotori/ persoane de sprijin.
Întâlnirile de informare vor avea loc conform agendei afişate pe pagina de facebook, https://www.facebook.com/StartOViataDeCalitateInSigurantaBotosani?fref=ts în zilele şi locaţiile stabilite.
Pentru mai multe informații, persoana de contact este Mihaela Gabriela Ţăranu, gabrielamtaranu@yahoo.com
Proiectul „START-O viaţă de calitate în siguranţă” este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European si implementat de Departamentul pentru Egaliatate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, ca structură de specialitate a administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în parteneriat cu), în parteneriat cu Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” pe o perioadă de 12 luni, atât în mediul rural cât şi urban.