La începutul acestei săptămâni, poliţiştii oraşului Ştefăneşti au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie şi creşterea gradului de disciplină rutieră.
Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 45 de persoane şi controlate 32 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.700 de lei.