Infractional

LOCAL | Șoferi cu permise necorespunzătoare, trași pe dreapta de polițiștii de frontieră

Miercuri., în jurul orei 03.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, B.M., cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Polonia. Autoturismul tracta pe o platformă, înmatriculată în Republica Moldova, un autoturism marca Mercedes.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbaţii sunt posesorii unor permise de conducere necorespunzătoare categoriei din care fac parte ansamblurile rutiere pe care le conduceau.

Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că nu aveau cunoștință despre faptul că permisele de conducere deţinute nu le dădeau acest drept.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page