Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, deși emana halenă alcoolică.
În data de 21 ianuarie a.c, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Hilișeu Crișan, județul Botoșani, un autoturism marca Merecedes Benz, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român Mihai Ș., în vârstă de 37 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că șoferul emană halenă alcoolică, motiv pentru care au solicitat sprijinul Poliției Dorohoi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge..