Ca urmare a deciziilor Ministerului Afacerilor Interne, din data de 11 Martie 2020, în biserici slujbele cu mai mult de 100 de credincioşi se vor ţine în aer liber (indiferent de condiţiile atmosferice). Programul de slujbe rămâne neschimbat.
În acest Post Mare, toţi credincioşii Bisericii Ortodoxe sunt chemați să stăruie în rugăciune, în post, să se spovedească şi să se împărtăşească.
,,Orice criză globală sau locală, ca şi vieţile noastre, sunt în mâna Dumnezeului nostru cel proslăvit în Sfânta Treime.
Cu inimi zdrobite de pocăinţă pentru păcate, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem de Sfintele Taine, având credinţa că ne aflăm în purtarea de grijă dumnezeiască.
Să folosim acest moment pentru o întoarcere sinceră către Dumnezeu şi pentru o împăcare cu toţi semenii noştri”, îndeamnă preoții de la Mănăstirea Petru Vodă, ctitoria părintelui Iustin Pârvu.