În ultimele 24 de ore, botoşănenii au solicitat ajutorul forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani de 23 de ori.
Este vorba de patru incendii, o intervenţie pentru căutarea unei femei dispărute, trei misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo prognozate, o misiune pentru transportul unui bolnav din apartamentul proprietate, la ambulanţă, două misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD şi 12 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 17 persoane. Totodată, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 185.000 lei.
În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de peste 7.000 lei.