
Sindicatul Învățământului Preuniversitar (SIP) realizează în cursul acestei săptămâni un referendum prin care membrii de sindicat din școlile județului Botoșani sunt consultați cu privire la eventuale forme de protest care să fie declanșate.
Aceștia sunt nemulțumiți de salariile din învățământ. Potrivit președintelui SIP, Iuliana Nacu, un calcul simplu arată că lefurile personalului din educație s-ar majora cu un procent nesemnificativ, de 5-6% .
Liderul SIP așteaptă poziția membrilor de sindicat referitoare la două forme de protest: boicotarea examenelor și neîncheierea situațiilor școlare.
“Am trimis în teritoriu o adresă pentru a vedea poziția membrilor de sindicat referitoare la două forme de protest: boicotarea examenelor și neîncheierea situațiilor școlare. Este un referendum care testează poziția membrilor de sindicat și aceste lucruri nu se pot face decât cu ajutorul tuturor celor care au fost implicați în proces, inclusiv asociația elevilor, a părinților. Oamenii își vor spune părerea pentru că mulți nu sunt muțumiți. Vom vedea care va fi poziția fiecăruia dintre ei”, a declarat prof. Iuliana Nacu, liderul SIP Botoșani.