ImportantLocal

LOCAL | “Sfântul Gheorghe”, ocrotitorul spiritual al orașului, va fi cinstit prin rugăciune, Sfinte Moaște și slujbe oficiate de IPS Mitropolit Teofan!

Biserica “Sfântul Gheorghe” din Botoșani își cinstește joi, 23 aprilie 2015, ocrotitorul spiritual.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, miercuri, 22 aprilie 2015, la ora 17:45, va fi adusă la Biserica “Sf. Gheorghe” racla cu părticele din moaștele Sfinților Epictet și Astion, de la Mânăstirea “Sfânta Treime” Știubieni.

După primirea sfintelor moaște, va urma slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoți.

Joi dimineața, începând cu ora 9:00, Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan va săvârși Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Ca de obicei, de Hramul Bisericii, după slujbă vor fi împărțite bucate tradiționale.

Programul religios dedicat hramului acestui sfânt lăcaș, ctitorie a doamnei Elena Rareș din anul 1551, mai cuprinde oficierea slujbei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți din Botoșani, duminică, 26 aprilie 2015, de la ora 18:00.

Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion vor rămâne spre închinare până duminică, 26 aprilie 2015, ora 20:00.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page