LOCAL | Sesiune de informare a elevilor Liceului Regina Maria Dorohoi susținută de polițiștii botoșăneni
La data de 14 noiembrie 2018, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani și ai Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au desfăşurat o serie de activități alături de elevii Liceului Regina Maria Dorohoi.
Unul dintre subiectele dezbătute s-a referit la siguranţa pe internet. Tinerii au primit recomandări referitoare la protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează în mediul online, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.
De asemenea, ei au primit informaţii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc, implicaţiile consumului de droguri la vârsta adolescenţei, precum şi recomandări de petrecere a timpului liber departe de tentaţia etnobotanicelor.
Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție le-au adus în atenţie informații referitoare la infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție , consecințele corupției, cu accent pe necesitatea adoptării unui comportament integru.
Activitatea derulată reprezintă o acțiune comună a celor trei instituții componente ale Comisiei Județene de Monitorizare a Activității Preventive, ce își desfășoară activitatea în baza Ordinului MAI nr.119/2017.
Cu ocazia activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului derulat de IPJ Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.