Măsura va fi luată atât pentru sediul din strada Marchian, cât şi la secţiile exterioare și va aduce o scădere a cheltuielilor cu salarizarea de aproximativ 15%, spune managerul Corneliu Mihai.
“Am finalizat procedura de externalizare a serviciului de pază. Urmăm traseul legal pentru externalizare. Documentaţia ce a fost aprobată în Comitetul Director o voi înainta la DSP, la Consiliul Judeţean, trebuie să iau un aviz al Ministerului Sănătăţii. Noi am stabilit nişte posturi fixe mai sensibile, cum ar fi UPU, unde trebuie să am pază la 24 de ore din 24, sau la intrarea în spital, la Psihiatrie. La Infecţioase pot avea două-trei camere de luat vederi, legate cu postul fix de la UPU şi în cazul în care se observă ceva imediat să se apeleze la echipa de intervenţie.”, a menţionat managerul Spitalului Judeţean.
Paznicii care în prezent lucrează la Spitalul Judeţean vor fi preluaţi de firma de pază care va câştiga licitaţia