ImportantLocal

LOCAL | Sentinţă în dosarul celui mai groaznic accident din ultimii ani: 3 ani de închisoare şi despăgubiri de 160.000 de euro

Un dosar foarte complex, privind un accident rutier care s-a transformatîntr-un adevărat carnagiu, s-a finalizat la prima instanţă de judecată după mai bine de trei ani de la producerea tragediei.

Judecătoria Suceava a stabilit ca şoferul vinovat, care conducea o autocisternă ce a intrat într-un microbuz plin cu oameni, să fie condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.
O latură foarte importantă a procesului este legată de daunele civile, care au fost stabilite la aproximativ 160.000 de euro. Însă, o parte dintre victime ar putea să nu primească nici un leu despăgubiri.
Doi morţi şi şapte răniţi grav, dintr-un microbuz cu 20 de pasageri
Tragedia care a dus la pierderea a două vieţi, dar şi la suferinţe majore pentru încă şapte persoane, s-a produs pe 27 august 2012, pe DN 17, la ieşirea din Stroieşti spre Gura Humorului.
Dumitru Grămadă, atunci în vârstă de 42 de ani, din comuna Suliţa, judeţul Botoşani, conducea o autocisternă şi, într-o curbă la dreapta, a scăpat colosul de sub control. Cisterna a intrat în coliziune laterală cu microbuzul plin cu pasageri, care venea spre Suceava, de la Ciprian Porumbescu.
În urma impactului deosebit de violent, un tânăr de 19 ani, Paul Iulian Buta, a decedat pe loc, fiind proiectat prin geamul microbuzului. Ulterior, la Spitalul Judeţean Suceava a decedat şi şoferul microbuzului, Ovidiu Ciubotaru, care avea 34 de ani. Alţi şapte pasageri din microbuz au suferit leziuni grave, doi având nevoie de 150-160 de zile de îngrijiri medicale. În microbuz se aflau 20 de pasageri. Marea majoritate a pasagerilor (o parte se aflu în picioare) au suferit, de altfel, vătămări corporale.
Cisterna rula cu 57 de km/h. A fost suficient pentru o tragedie
După o anchetă complicată şi efectuarea mai multor expertize de specialitate, Dumitru Grămadă, şoferul vehiculului greu, fost găsit vinovat de producerea accidentului şi trimis în judecată, pentru că nu a adaptat viteza autocisternei pe care o conducea la condițiile de drum, mai exact la curba uşoară în care intrase.
În urma expertizei, s-a stabilit că autocisterna rula cu 57 de kilometri la oră, deşi regimul de viteză pe sectorul de drum pe care a avut loc accidentul era de maxim 50 de kilometri la oră.
Inculpatul a scăpat de o parte din acuzaţii prin dezincriminarea faptelor
Procesul a avut un prim termen pe 26 iunie 2013, iar sentinţa a venit acum două zile. Judecătorii au avut de audiat foarte multe persoane, urmaşi ai celor doi decedaţi şi supravieţuitorii accidentului constituindu-se părţi civile şi solicitând despăgubiri.
Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă în cazul a cinci din cei şapte răniţi. Asta pentru că, după noul Cod Penal, infracţiunea de vătămare corporală se reţine doar pentru victimele care au nevoie de 90 de zile de îngrijiri medicale sau mai mult. În cazul celor cinci victime Dumitru Grămadă a fost achitat pentru dezincriminarea faptei.
Cum s-a ajuns la sentinţa de 3 ani de închisoare
Judecătoria Suceava l-a condamnat pe inculpat la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi la câte 1 an şi 6 luni de închisoare pentru leziunile provocate celorlalte două victime (cele cu 150-160 de zile de îngrijiri medicale). În urma contopirii pedepselor inculpatul a rămas cu executarea celei mai mari pedepse, 3 ani de închisoare.
Majoritatea despăgubirilor ar urma să ajungă la urmaşii pasagerului decedat
Judecătoria Suceava a lăsat nesoluţionate acţiunile civile a cinci dintre răniţi şi a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de fiica şoferului de microbuz decedat.
Urmaşii tânărului de 19 ani care era pasager în microbuz şi care a decedat au de primit, de la firma de asigurări cu care avea contract inculpatul, în total, 130.000 de euro. De asemenea, cele două persoane care au suferit leziunile cele mai grave dar au supravieţuit (pentru care inculpatul a primit condamnările de 1 an şi 6 luni închisoare) au de încasat fiecare câte 15.000 de euro.
Foarte probabil, părţile civile din dosar vor contesta valoarea despăgubirilor. În cazul altor accidente care au avut consecinţe mai puţin dramatice despăgubirile stabilite au fost semnificativ mai mari. De asemenea, şi inculpatul poate contesta pedeapsa stabilită, dacă o consideră prea mare. Decizia finală în acest dosar urmează a o lua, cel mai probabil, Curtea de Apel Suceava.

Sursa monitorulsv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page