Înfăptuirea României Mari în decembrie 1918 a reprezentat visul românilor de a se afla împreună, de a trăi sub același acoperiș, a fost voința unanimă a neamului nostru. Nu a fost opera doar a unui partid sau a unui guvern, a fost fapta întregii națiuni. A fost momentul de temelie al României moderne.
În această zi de sărbătoare națională, să ne cinstim eroii, pe cei care și-au dat viața pentru a ne lasa țara întreagă. Este datoria noatră să menținem acest vis al României Mari din care lipsește încă, din păcate, Basarabia.
În contextul internațional actual, poate mai mult decât oricând sunt actuale cuvintele lui Ion C. Brătianu ”patria nu se vinde, se conservă”.
Totuși, 1 Decembrie este și un moment de bilanț pentru anul care peste puțin timp se încheie. Un an cu multe evenimente intense, atât din punct de vedere politic cât și din punct de vedere al statuării unui drept fundamental prevăzut de Constituție, acela la liberă exprimare. Românii s-au exprimat foarte clar în stradă și încă o dată au dat dovadă de unitate.
Personal, prețuiesc contactul cu cei pe care îi reprezentăm, întrucât, pe lăngă faptul că avem multe de învățat de la ei, cred că în colaborare stă puterea unei comunități.
În încheiere, amintindu-ne de toate victimele din acest an, le doresc românilor să aibă parte de liniște, să fie uniți și să ne aducem aminte de strămoșii noştri care au sângerat pentru această țară.
La mulți ani!