LOCAL | Ședinţă extraordinară, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la Botoșani – FOTO
Prefectul Dan Şlincu a convocat astăzi, în şedinţă extraordinară, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În cadrul acesteia a fost aprobată solicitarea Primăriei comunei Lunca, de alocare a unei locuinţe modulare care să servească drept adăpost temporar unei familii din comuna Lunca.
Este vorba de cei trei membri ai familiei, pentru care pompierii au desfăşurat o operaţiune de salvare spectaculoasă joia trecută, după ce torenţii rezultaţi din ploile torenţiale au pătruns în locuinţa acestora.
Cum imobilul nu prezintă siguranţă deocamdată, administraţia locală a solicitat un adăpost temporar. Modulul va fi transportat mâine dimineaţă cu un camion cu macara aparţinând Dedeman Botoşani.
De asemenea, au fost prezentate ultimele atenţionări meteo-hidro, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor.
Astfel, ANM a transmis că până marţi, la ora 23:00, judeţul Botoşani se află sub avertizare de tip „cod galben”, fiind prognozate manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.
INHGA a transmis că pe râul Prut- sector aval Stânca- Costeşti se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, fenomenele fiind cuprinse într-o avertizare de tip “cod galben”.