Conform unei decizii luate de Guvernul Dăncilă prin Ordonanță de Urgență, vârsta de pensionare a femeilor s-a schimbat!
Potrivit Capital, modificărilor aduse vineri, Legii nr. 53/2003, din Codul Muncii, femeile au posibilitatea de a opta în scris pentru continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani, fără încetarea contractului de muncă, în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale.
În prezent, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.
Ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Ce document trebuie să trimită pensionarii pentru a nu-și pierde dreptul la pensie:
Pensii 2019. Conform Legii Pensiilor, pensionarii vor fi nevoiți să trimită autorităților, de două ori pe an, un „certificat de viață”. Documentul trebuie depus doar de pensionarii români, cu domiciliul în afara țării.
Pensionarii români care trăiesc în străinătate sunt nevoiți să dovedească, de două ori pe an, că nu au murit, prin certificatul de viață.
„Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă”, se arată la alin. (5) al art. 102 din noua lege a pensiilor.
Legea prevede și obligația beneficiarului de a suporta cheltuielile de transfer al drepturilor bănești.
„Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr.197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către beneficiar şi de către casele teritoriale de pensii. Cheltuielile generate de transferul din străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, cuvenite şi neîncasate, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.”