ImportantLocal

LOCAL | Schimb de experiență între Școala de la Paris și Școala românească. Pavlos Yallourakis : “Elevii din Botoșani sunt foarte valoroși”! – FOTO

30 de elevi olimpici din zona Moldovei au privilegiul de a participa la cursurile de măiestrie pianistică predate de unul dintre cei mai mari pianiști ai Europei.  Pavlos Yallourakis  şi-a început studiile muzicale la vârsta de șase ani în Atena, este absolvent al Universității de Arte “George Enescu” din Iaşi, dar și al Conservatorului Naţional din Atena, iar în prezent este profesor la Școala Normală de Muzică Alfred Cortot din Paris.

Pentru al doilea an, acesta este amfitrionul unui Master Class desfășurat la Botoșani.

„Sunt pentru a doua oară la Botoșani, îmi place aici, iar elevii sunt foarte valoroși. Încerc să dau alt punct de vedere unor tineri care nu lucrează în fiecare zi cu mine, niște idei, sau să spun ceea ce profesorul care îi pregătește pe elevi deja le-a spus, dar în alt fel. Elevii sunt foarte talentați, însă foarte important este studiul. Trebuie să studiezi mult, mai e și șansa… însă munca, studiul, sunt cele mai importante pentru oricine vrea să ajungă un bun pianist” a declarat Pavlos Yallourakis.

Liceul de Arta - Stefan Luchian - profesor - elev - pian (4)

Timp de 4 zile, pianistul grec Pavlos Yallourakis își va împărtăși cunoștintele și talentul elevilor de la Liceele de Artă din Bacău, Botoșani, Piatra Neamț și Suceava premianți la olimpiadele regionale și naționale de profil.

Am mai aprofundat ceva, de acum trebuie să muncesc mai mult. E puțin diferit modul de abordare, dar mă ajută foarte mult, văd altfel când interpretez” a spus Serafima Popoi, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă Ștefan Luchian”

Liceul de Arta - Stefan Luchian - profesor - elev - pian (5)

„Am emoții pentru că mi-e frică să nu mă încurc. Știu că e un mare pianist grec venit de la Paris și mi se pare că e foarte prietenos. Știu că am ce învăța de la el și de aceea am venit” spune un alt elev olimpic.

„Este a doua ediție a Master Class și ne bucurăm să îl avem alături de noi pe Pavlos Yallourakis. Este un schimb de experiență între Școala de la Paris și Școala românească, din care elevii, în primul rând, au de învățat foarte mult! Iar noi, ca și cadre didactice, vedem o altă metodă de lucru, nu cu mult diferită de a noastră, dar schimbul dintre noi este binevenit!” prof. Ana Maria Andronic, coordonatorul proiectului.

Pavlos Yallourakis a înregistrat, pentru Postul Naţional Radio România, Concertul nr. 3 de Ludwig von Beethoven.

Liceul de Arta - Stefan Luchian - profesor - elev - pian (2)

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page