LOCAL | SCANDALUL ia amploare! “The Sun” a scris astazi despre abatorul din Roma! Patronul din Botosani suparat foc pe englezi si francezi!
Scandalul cărnii de cal a adus în atenţia întregii Europe industria de procesare din România. Dincolo de tot felul de interese – politice sau economice – , este evident că undeva pe traseu s-a produs o ruptură sau mai bine-zis „o fraudă”, după cum susţine comisarul european Dacian Cioloş, pe un lanţ în care au intervenit mai mulţi jucători, iar marfa s-a plimbat prin mai multe ţări.
Cei mai afectaţi vor fi producătorii locali care riscă să-şi piardă locul pe piaţa comunitară.
Dacă străinii arată spre România şi susţin că problema e la noi, producătorii autohtoni susţin că ei lucrează cu „acte în regulă” şi nu este vina lor.
Cel mai cunoscut ziar din Anglia, “The Sun” a publicat astazi un articol amanuntit despre cele doua abatoare despre care se presupune ca ar fi expediat carne de cal in Franta.
„Noaptea trecuta, autoritatile au precizat ca un alt abator implicat in acest scandal este Doly Com Botosani, aflat intr-o zonă săraca din nord-estul tarii. Compania – care are o cifra de afaceri similara cu cea a CarmOlimp (abator din Sibiu), este detinuta de bogata si puternica familie Cazacut. Cei de la Doly Com au declarat azi-noapte: “Noi am trimis carne de cal în Olanda, Suedia, Polonia şi Bulgaria, dar nu ştim cine a trimis-o mai departe în Marea Britanie”, scrie The Sun
Autorităţile române susţin că „nu există niciun indiciu care să confime că etichetarea greşită a avut loc în România”. În plus, este practic imposibil ca după cele patru controale care se fac într-un abator, de la intrarea animalului, până la sigilarea cărnii, să intervină erori. Pe de altă parte, cele două abatoare din România care au exportat carne de cal, au livrat carne în carcasă şi nu tocată.
Minciunile francezilor
– Carnea de cal a plecat din România în carcasă şi nicidecum tocată. Procesarea a avut loc cel mai probabil în străinătate
– Chiar şi pentru un măcelar fără experienţă nu este greu să vadă diferenţele dintre carnea de cal şi cea de vită. Diferenţele sunt în primul rând de culoare
Indignarea producătorilor
Patronul abatorului din comuna Roma se teme că va trece greu peste acest scandal, chiar dacă firma sa are actele în regulă. Compania din Botoşani exportă carne de cal, în stare brută şi nu tocată, în Suedia, Olanda, Polonia şi Bulgaria, dar şi carne de vită în mai multe ţări din UE, însă pe lista partenerilor nu se află niciuna din cele două firme menţionate în scandal (Spanghero şi Findus). “Chiar dacă se soluţionează acest caz şi se demonstrează că suntem nevinovaţi, va exista o oarecare reţinere faţă de noi. E ca şi când am primit un par în cap”, spune Iulian Căzăcuţ, patronul Doly-Com Căzăcuţ
surse: The Sun si Evz.ro