Anunturi

LOCAL | Scafandru botoşănean în sprijinul colegilor din Iaşi

Unul dintre scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani s-a alăturat, duminică după-amiază, echipei de scafandri a I.S.U. Iaşi într-o misiune de căutare a unui tânăr dispărut în apele râului Jijia, pe raza localităţii Popricani.

Victima, în vârstă de 28 ani, s-a înecat pe 7 septembrie, în jurul amiezii. Iniţial, pompierii ieşeni l-au căutat cu o barcă şi accesorii specifice. Întrucât se impunea căutarea acestuia cu ajutorul scafandrilor, iar echipa de scafandrii a I.S.U. Iaşi nu era completă, s-a solicitat sprijin Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care a dispus ca la misiune să participe plt. Radu Sorlescu, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani.

După aproape o oră şi jumătate, victima a fost adusă la mal. Trupul neînsufleţit al tânărului a fost găsit la cca. 200 de metri în aval de locul unde a fost văzut ultima dată în viaţă. Intervenţia a fost îngreunată de viteza mare de curgere a apei şi vizibilitatea redusă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page