LOCAL | Șapte percheziții domiciliare la traficanți de țigări
Sâmbătă și duminică, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea faptelor ilicite de comerţ cu produse accizabile, ocazie cu care au pus în aplicare un număr de şapte mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani la imobilele deţinute de trei persoane cu vârste cuprinse între 39 şi 75 de ani, pe raza comunelor Blândeşti, Gorbăneşti şi Stăuceni.
Cu ocazia percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 500 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina, pentru care persoanele respective nu deţineau documente justificative şi despre care existau indicii că provin din activităţi de contrabandă.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca la finalizarea acestora să se propună o soluţie conform procedurilor legale.
Facem precizarea că pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală.
La data de 23.06.2019, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi a luptătorilor S.A.S., au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani la locuinţele a patru persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani, din municipiul Botoşani.
Cu ocazia percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, conform Codului de Procedură Penală, sumele de 2.700 de lei şi 850 de euro, produse electronice şi bijuterii, susceptibile a proveni din fapte de furt.
În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul săvârşiriii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora se se propună o soluţie procedurală.