Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. Împreună cu Biserica, în sfânta şi marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitotului Iisus Hristos. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie.
In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului pe care le-a primit de bunăvoie pentru oameni: sunt rememorate ziua aducerii la judecată, batjocoririi, schingiuirii, răstignirii, morţii şi îngropării lui Isus si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.
Guvernatorul roman Ponţiu Pilat, din pricina faptului că nu-i prea suferea pe Evrei dar şi din pricina unui vis al soţiei sale Claudia Procula, a încearcat să-L scape de la moarte, după obiceiul ca de Paşti să fie eliberat un întemniţat. Pusă să aleagă între Cristos şi tâlharul Baraba, mulţimea, aţâţată de preoţii Evrei, a cerut însă eliberarea tâlharului şi răstignirea lui Isus. Domnul şi-a purtat crucea spre Golgota (Dealul Căpăţânii), unde a fost răstignit între alţi 2 tâlhari (dintre care unul, recunoscându-i nevinovăţia şi dumnezeirea, s-a învrednicit de mântuire, fiind primul creştin intrat în Rai).
Dându-Şi El duhul pe cruce, spre seară li s-a îngăduit drepţilor Iosif şi Nicodim să-I îngroape trupul după rânduială iar mormântul a fost pecetluit şi pus sub pază. În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la oameni. Seara se cântă în biserici Prohodul – adică slujba înmormântării Domnului.
Sfântul Epitaf (pânza brodată sau pictată cu chipul lui Cristos), aşezată în mijlocul bisericii, închipuie Sfântul Mormânt. Alaiul îndurerat al credincioşilor trece pe sub Sfânta Masă, ca şi când ar trece prin mormântul lui Isus, după care, în frunte cu preoţii, dă ocol bisericii de 3 ori (câte o dată pentru fiecare zi a şederii Domnului în mormânt). Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele au fost preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
sursa: crestinortodox.ro
