În cadrul Săptămânii Altfel “Să știi mai multe, să fii mai bun” din perioada 30 octombrie- 3 noiembrie, la C.N. “A.T.Laurian” s-au desfășurat numeroase vizite, excursii, dezbateri, activități culturale, tehnico-științifice și sportive.
Ca în fiecare an, zeci de elevi s-au înscris la diferite competiții și întreceri sportive pentru a da startul “Cupei A.T.L.-2017” la fotbal, baschet, volei, handbal, șah, tenis de masă și rugbi. Săptămâna sportivă a laurienilor s-a încheiat cu tradiționalul meci de fotbal dintre elevii și profesorii colegiului sub sloganul “Duelul generațiilor, duelul campionilor”.
Premierea elevilor și a echipelor câștigătoare a fost efectuată de către Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Botoșani și Da Vinci Learning care au oferit învingătorilor diplome, medalii și tricouri.
De buna desfășurare a acestor activități sportive s-au ocupat profesorii: Marinela Acsinte, Elena Alecsa și Ionuț Tihulcă.
One Comment