LOCAL | Cadou de Sf. Dumitru: dosare penale pentru nereguli în trafic
Miercuri, în jurul orei 20.30, poliţiştii au oprit pe DJ 293 A, pe raza comunei Viişoara, un autoturism condus de un bărbat de 29 ani, din comuna Viișoara.
La controlul documentelor s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat pentru conducerea pe drum public a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drum public a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat.
Tot miercuri, în jurul orei 21.40, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 28 ani, din comuna Coțușca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 293 A pe raza comunei Viișoara, având o îmbibație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul orășenesc Săveni, unde i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.