Miluță Jîjîie, fost manager al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în perioada 2009-2016, a trecut în neființă. Cu toții își amintesc că a fost nelipsit la Memorial și după perioada manageriatului. Cei care l-au cunoscut păstrează memoria vie a unui om cumpătat în decizii, bine intenționat, a unui om care a empatizat și a știut să le ofere toată susținerea celor din jur.
Nimeni nu e profet în țara lui, iar la o scară mai mică, nimeni nu e profet nici în instituția lui. Bunele intenții ni se relevă uneori prea târziu. Fire blândă și calmă, profesionist în domeniul său, Miluță Jîjîie a știut să gestioneze o perioadă nu tocmai liniștită din activitatea Memorialului, împăcând lucrurile și oamenii, continuând să susțină proiectele anterioare sau dezvoltând unele noi. Activitatea muzeală a Memorialului s-a desfășurat nestingherit în toate spațiile muzeale, cu expoziții permanente sau temporare. Toate programele de investiții pe care și le-a propus în perioada aflării sale la conducerea Memorialului au fost duse la bun sfârșit. Miluță Jîjîie a susținut orice inițiativă care a cadrat cu obiectivele Memorialului, asigurând buna desfășurare a activităților în parteneriat, ca inițiator sau partener, fie că acestea au luat forma unor tabere, festivaluri, Zilele Eminescu sau programe editoriale.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sunt consternat, nu imi vine sa cred, am stat de vorba cu dinsul marti in fata resedintei de vara linga spalatoria DOMO, pe varianta.
Sa-i fie drumul frumos si plin de flori acolo sus. A fost un om deosebit.Dumnezeu sa-l ierte!