LOCAL | S-a schimbat vârsta de obţinere a permisului de conducere
După modelul american sau a unor state din vestul Europei, limita de vârstă pentru obținerea permisului de conducere se va micşora de la 18 la numai 16 ani, însă în anumite condiții stricte
Conform proiectului de lege, adolescenții care vor dori să devină șoferi vor fi supuși unui examen psihologic mult mai amplu decât cel aplicat în prezent.
O altă condiție ar fi ca tinerii vor putea conduce numai mașini cu motoare ale căror capacitate cilndrică să nu depășească 1.000 de centrimetri cubi, tocmai pentru că astfel de autovehicule nu pot atinge viteze mari.
Mai mult, în primul an de după obținerea permisului de conducere, adolescenții vor putea conduce numai alături de un însoțitor care are permis de conducere de minim 5 ani.
Totuși, proiectul care ar urma să modifice legislația rutieră va avea nevoie să treacă prin comisiile de specialitate din Parlament, dar și de votul deputaților și al senatorilor.
Sursa: observator.tv