Important

LOCAL | Romeo Caciuc nu va demisiona din funcţie la cererea lui Ţurcanu

Liderul PNL, Florin Ţurcanu, cel care a obţinut cele mai multe voturi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean a cerut demisia tututor directorilor de instituţii din subordinea CJ.

Actualul şef al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani, Romeo Caciuc nu va scăpa de demitere. Până atunci însă, acesta se va implica în activităţile specifice instituţiei la conducerea căreia se află. El s-a dovedit rezervat în prezenţa declaraţiilor pe această temă, însă a confirmat faptul că nu are de gând să demisioneze.

“Mă stârniţi să vă dau un raspuns. Eu sunt aici pe bază de concurs şi e un post de funcţionar public, numirea fiind pe perioadă nedeterminată. Într-adevăr se poate face schimbarea la ordinul preşedintelui Consiliului Judeţean, dar în anumite condiţii, conform legii”, a precizat Romeo Caciuc pentru Buletin de Botosani.

Florin Ţurcanu a mai afirmat că va pune un administrator public de judeţ. El şi-a propus ca în această funcţie să îl angajeze pe fostul secretar coordonator al PNL, Radu Judele, inginer de drumuri, în vârstă de 37 de ani şi administrator în cadrul unor firme care lucrează în domeniul proiectării drumurilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page