Local

LOCAL | Restaurantele care organizează Revelionul, verificate de pompieri

Restaurantele din judeţ, unde vor fi organizate mese festive în noaptea de Revelion, au fost verificate de inspectorii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.

Acţiunea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor.

Pe timpul controalelor s-a urmărit:

– respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă stabilite pentru construcţii şi/sau amenajări;

– dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora (stingătoare, hidranţi interiori, accesorii la panourile de incendiu);

– starea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare);

– existenţa rezervelor de apă pentru incendiu şi asigurarea protecţiei anti-îngheţ a acestora;

– respectarea prevederilor normative la exploatarea instalaţiilor, aparatelor şi echipamentelor electrice şi electronice, sistemelor de încălzire locală sau centrală;

– modul de marcare a spaţiilor /locurilor în care fumatul este interzis, precum şi amenajarea spaţiilor şi locurilor pentru fumat;

– instruirea personalului privind modul de acţiune în cazul situaţiilor de urgenţă;

– asigurarea sistemelor de anunţare şi alertare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situaţiilor de urgenţă au fost aplicate 11 de sancţiuni contravenţionale dintre care cinci de amenzi în cuantum de13.000 lei. Amenzile au fost aplicate pentru neverificarea instalaţiilor electrice sau utilizarea acestora cu improvizaţii, lipsa iluminatului de evacuare, neorganizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă şi neîntocmirea planului de evacuare.

Operatorilor economici li s-a transmis regulile şi măsurile ce se impun pentru desfăşurarea în condiţii de securitate privind apărarea împotriva incendiilor, precum şi alte aspecte cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice de Revelion şi interzicerea unor activităţi cu risc de incendiu.

S-a interzis folosirea flăcării : lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante.

În situaţia organizării jocurilor de artificii cu articole pirotehice, se va solicita Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, emiterea acordului pe baza documnentelor necesare conform OIG 1045 din 2007.

Totodată, li s-a atras atenţia ca numărul persoanelor participante să nu depăşească capacitatea maximă admisă a sălilor, prevăzută în documentaţiilor tehnice.

Nerespectarea măsurilor de prevenire stabilite de către operatorii economici care organizează mese festive de Revelion, atrage răspunderea contravenţională în conformitate cu prevederile legale privind apărarea împotriva incendiilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page