În acest sfârşit de săptămână, o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şase au fost rănite în accidente rutiere având drept cauză neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Întrucât condiţiile meteorologice îşi vor păstra caracteristicile în zilele următoare, poliţiştii le reamintesc conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan.
Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!
POLIŢIŞTII RUTIERI VĂ REAMINTESC:
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!
- Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
- Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă!
- Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!
- Conducătorii auto începători ar trebui să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de vreme rea, ceaţă sau drum alunecos, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite.
Pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă, folosiţi corect luminile!
Pe timp de ploaie, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale!
Manifestaţi atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!