ImportantPolitic

LOCAL | Răzvan Rotaru: „Cu atacurile la persoană și nimicul pe care l-a realizat în Botoșani cât a condus Consiliul Județean, PNL nu va păcălii botoșănenii să îl voteze”

Deputatul social-democrat botoșănean a declarat astăzi că reprezentanții PNL care doresc să ajungă la guvernare prin orice mijloace atât la nivel local, cât și pe plan național nu au lăsat nimic în urma lor nici la Consiliul Județean și nici în altă parte.

Liberalii botoșăneni în frunte cu președintele Orban și cu primii candidați de pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare au ratat ocazia să nu se facă de râs. Din păcate, abia acum a aflat și domnul Rareș Bogdan unde e județul nostru pe hartă și ce personalități și oameni valoroși s-au născut aici la noi și au reprezentat țara noastră la nivel mondial. La fel și domnul Orban, până să vină campania electorală nu a călcat prea des prin județul nostru. E greu de înțeles când vezi că cei care au susținut Guvernul Zero la absorbție fonduri europene și care a fost indiferent la calamitățile care au lovit agricultura la nivelul județului Botoșani, dar și în alte părți nu au acordat niciun fel de sprijin fermierilor, vin acum să dea lecții PSD, care a început să pună în mișcare obiectivele de investiții”, a declarat deputatul PSD.

Investițiile sunt prioritatea, dar PSD se ține de cuvânt și alocă toți banii necesari pentru pensii și salarii, inclusiv pentru majorările prevăzute în acest an.

Dacă se laudă domnii de la PNL că au adus investiții în sănătate, educație, infrastructură, agricultură la nivelul județului când l-au condus, de ce abia în Guvernarea PSD s-au achiziționat aparate RMN și CT la Spitalul Județean, de ce PSD a trebuit să înceapă primele investiții în sistemele de irigații, de ce PSD a construit primul spital după 1989 din municipiul Botoșani și a achiziționat 26 de ambulanțe noi, de ce PSD a dat drumul la programele de construcții de locuințe ANL în mai multe zone ale județului, de ce PSD a început modernizarea și dotarea a 100 de școli și 64 de grădinițe din Botoșani, de ce PSD a dat drumul la primele lucrări de prevenire a inundațiilor, de ce PSD a dat startul primelor împăduriri din județ pentru protejarea solului și refacerea echilibrului hidrologic. Răspunsul este simplu: pentru că PNL nu a făcut nimic”, a subliniat Răzvan Rotaru.

Deputatul social-democrat consideră că botoșănenii vor ține minte când vor fi cu ștampila în mână în cabina de vot pe 26 mai și vor avea de ales între continuarea creșterilor de pensii și salarii promisă și respectată de PSD și oprirea majorărilor sau chiar tăierea pensiilor și salariilor, pe care cei de la PNL și colegii lor de la USR le consideră exagerate și nerealiste.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page