Important

LOCAL | RADEF nu renunță la CINEMA UNIREA

Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor din România a refuzat cedarea Cinematografului Unirea catre Primăria Botoșani.

Edilii au făcut noi demersuri pentru preluarea din proprietatea privată a statului în domeniul public a clădirii şi personalului, cu intenţia de a păstra obiectul de activitate. Solicitarea municipalității a fost făcută în baza unui act normativ care a apărut la finele anului trecut, însă RADEF a refuzat predarea imobilului.

“Am primit o adresă de la RADEF care ne spune într-un fel mai elegant sau nu că ei nu respectă Ordonanța 91 din 29 noiembrie 2016 pentru a ne ceda Cinematograful Unirea, pentru că ei așteaptă ca această ordonanță să fie aprobată printr-o lege. Și se spune în adresă: “În măsura în care OUG  va fi aprobată prin lege de Parlament în forma actuală ori vor fi aprobate modificările propuse, însă subzistă oligația Regiei de încheiere a formalităților de predare a activului pe care îl solicitați, vă asigurăm că vom proceda cu celeritate la punerea în aplicare a dispozițiilor acesteia”. Deci răspunsul este că nu ne dau Cinematograful. Cam asta este, scurt și la obiect, că nu respectă ordonanța că ar trebui să apară și legea”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Primarul intenționa ca, după modernizare imobilului, să mute în acelaşi spaţiu şi Filarmonica, în condiţiile în care aceasta din urmă nu deţine un un spaţiu propriu . Administraţia locală va încerca accesarea unui proiect cu finanţare europeană în vederea modernizării spaţiului, dar nu exclude realizarea lucrărilor şi cu bani de la bugetul local.

“Pentru noi era important să dezvoltăm un proiect pe actuala structură a Cinematografului pentru că avem Filarmonica care nu are un sediu, plătim chirii și utilități la Casa Sindicatelor, Teatrul M. Eminescu stă în chirie la Casa Tineretului. Una era să administrăm noi un spațiu și prioritatea era clar Filarmonica, pentru că teatrul este într-o procedură pe care îmi doresc să o ducem la capăt”, a mai spus primarul.

Primăria va reveni cu o adresă la RADEF, pentru punerea în aplicarea a prevederilor legislative.

 

 

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page