Referitor la obiectivul „Reabilitare şi modernizare strada Primăverii”, ţinem să aducem la cunoştinţa locuitorilor municipiului Botoşani câteva aspecte care au fost trecute cu vederea, mai mult sau mai puţin intenţionat, de cei care şi-au exprimat opinia asupra acestui subiect.
– Suntem cu două luni în avans faţă de graficul acceptat de către beneficiar, Primăria Municipiului Botoşani. Contractul de execuţie lucrări este semnat în octombrie 2013 cu termen de execuţie 24 luni (2 ani). Termenul de execuţie de 2 ani pentru acesta lucrare nu a fost stabilit de firma Victor Construct, ci a fost stabilit şi impus de Primăria Municipiului Botoşani.
– După decaparea stratului de asfalt – 10 cm cum prevede proiectul tehnic – am identificat probleme majore privind infrastructura străzii. Aceste probleme au fost aduse la cunoştinta beneficiarului (Primăria Municipiului Botoşani) prin adrese şi note de şantier, dar nici până la această dată nu am primit un răspuns.
– Proiectul a suferit modificări faţă de soluţia iniţială adăugându-se porţiunea pavată de o parte şi de alta a şinelor de tramvai – soluţie tehnică cerută de către beneficiar, respectiv Primăria Municipiului Botoşani.
– Lucrările decurg greu şi din cauza faptului că strada este aglomerată cu maşinile care sunt parcate de o parte şi de alta a străzii, precum şi a traficului intens din zonă. S-a luat în calcul închiderea totală a străzii dar acest aspect ar crea disfuncţionalităţi majore şi disconfort riveranilor astfel încât am hotărât să lucrăm cu strada funcţională cu toate că este mai dificil şi creează probleme foarte mari.
– Referitor la lipsa de experienţă pe acest sector de lucrări, de care se face discuţie, precizăm că am ofertat acesta lucrare împreună cu asociatul nostru Delta Con specializat în lucrări de drumuri, inclusiv în lucrări de turnare a asfaltului, care pune la dispoziţia Asocierii tehnicieni şi specialişti calificaţi.
– Precizăm că Primăria Municipiului Botoşani nu ne-a trimis nici o adresă oficială prin care să solicite urgentarea lucrărilor. Dimpotrivă, nu ni s-a răspuns la o adresă prin care ne arătam disponibilitatea de a termina lucrările în decursul acestui an şi în care întrebam dacă Primăria Municipiului Botoşani are prevăzute în buget fondurile necesare pentru achitarea lucrării în cazul în care terminăm lucrările în avans.
Dorim să asigurăm locuitorii municipiului Botoşani că firma SC Victor Construct SRL va face tot posibilul pentru a finaliza lucrarea în bune condiţii, împreună cu celelalte părţi implicate. Ne exprimăm şi pe această cale disponibilitatea de a dialoga şi de a găsi de comun acord soluţii care să reducă la maximum disconfortul creat botoşănenilor.
am vazut la tara strazi mai bune ca strada p..ii – primaverii
Nu am vazut in zona renumitele panouri cu “Aici lucreaza Victor Construct”. Vreau sa va spun ca daca UMB ar fi lucrat la fel la soseaua spre Suceava, nu era gata nici in 2020. Trecand pesta amatorismul total al celor din Primaria Botosani, nu asa lucreaza o firma profesionista. Trec zilnic prin zona şi nu vad sa lucrati la consolidarea terasamentului, asa cum spuneti, iar dalele alea intre sinele de tramvai deja sunt ca vai de mama lor. Se cunoaste de la o posta ca v-ati bagat in ceva la care nu va pricepeti. Mergeti sa vedeti cum a fost reabilitata sina de tramvai in Copou. A, si intrebati cat a costat kilometrul, ca probabil a fost mult mai ieftin si a iesit calitate, nu carpeala cum va fi la noi cu sina lasata cum a fost!