Important

LOCAL | Programul “Bani de liceu” continuă și în acest an

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani (IȘJ) anunță că Programul național de protecție socială “BANI DE LICEU“, iniţiat de Ministerul Educaţiei în urmă cu zece ani, va continua şi în anul școlar 2014-2015.

Elevii care doresc să beneficieze de acest sprijin financiar sunt aşteptaţi să-şi depună cererile până la data de 1 octombrie.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar acordat prin programul „Bani de liceu”, elevii trebuie să dovedească că se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat cu trei luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 150 de lei.

Se mai încadrează pentru acordarea acestui ajutor financiar elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori se află sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit.

Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere, formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistrată în perioada 15 septembrie – 1 octombrie, la unitatea de învăţământ la care este înscris.

Calendarul de desfășurare a programului ”Bani de Liceu”:

– Depunerea cererilor pentru programul bani de liceu 15 septembrie-1 octombrie 2015.
–    Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea eligibilității cererilor depuse 1 octombrie-23 octombrie,
–    Centralizarea cererilor 1 octombrie -27 octombrie 2015,
–    Afișarea pe internet a listei beneficiarilor 28 octombrie
–    Depunerea contestațiilor 28 octombrie, 2 noiembrie 2015,
–    Rezolvarea contestațiilor 2 noiembrie – 6 noiembrie.

Elevii vor pierde însă acest sprijin financiar dacă acumulează mai mult de 20 de absenţe nemotivate, sunt eliminaţi de la cursuri pe o perioadă de trei până la cinci zile din motive de rea purtare, media la purtare scade sub nota 7 sau dacă sunt exmatriculaţi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page