ImportantLocal

LOCAL | Problema sistemelor de irigație din județul Botoșani discutată cu directorul ANIF

Astăzi, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, dl. Florin Ionuț BARBU, a răspuns la invitația pe care președintele Consiliului Județean Botoșani – dl. Costică MACALEȚI – a transmis-o săptămâna trecută la București, în cadrul întâlnirii cu dl. Petre Daea- Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
La vizita de lucru alături de cei doi reprezentanți au participat dl Cornel Popa- director tehnic ANIF, dl. Asaftei Florin – director AFIR- filiala Botoșani și parlamentari PSD Botoșani.
Discuțiile s-au axat pe problema sistemelor de irigație în județul Botoșani și necesitatea asocierii fermierilor pentru accesarea fondurilor europene prin PNDR- submăsura 4,3 Investiții pentru Dezvoltarea, Moderizarea sau Adaptarea Infrastructurii Agricole și Silvice – Componenta infrastructura de IRIGAȚII.
Directorul ANIF a efectuat o vizită în teren la Manoleasa pentru a vedea statia de pompare de bază.
,În urma discuțiilor cu dl. director Barbu am decis să ne organizăm noi la nivel de județ și să facem întâlniri în fiecare zonă, cu primarii si fermierii interesati pentru a le explica beneficiile acestui program. Cel mai important aspect este acela că apa va putea fi folosită gratuit. Havârna și Curtești au documentația pregătită iar în două săptămâni la Manoleasa se va înființa Organizația Utilizatorilor de Apă urmănd să aplice și ei pentru accesarea fondurilor”. a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, domnul Costică Macaleți.
Consiliul Județean Botoșani consideră extrem de importante vizitele pe care reprezentanții instituțiilor de la nivel national le efectuează în județ, deoarece ele constituie metoda cea mai eficientă de a cunoaște realitățile din teren și de a prezenta problemele cu care autoritățile publice locale și cetățenii se confruntă, în scopul soluționării comune a acestora.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page