LOCAL | Primarul a inspectat astăzi șantierul de la Cornișa: “Suntem în grafic! Peste un an inaugurăm” FOTO!
Mai bine de jumătate dintre lucrările de construcție a Parcului de agrement Cornișa au fost efectuate deja. Cel mai mare şantier din municipiul Botoşani a fost inspectat, astăzi, de primarul Ovidiu Portariuc şi city-managerul Adriana Zăiceanu.
Bazinele exterioare și piscina acoperită sunt realizate în proporție de 30 %, respectiv 45 %, amfiteatrul în aer liber, în proporție de 80 %, iar cele 6 terenuri sportive, de fotbal si tenis, sunt realizate și ele în proporție de 60 %.
“Față de ultima noastra vizită cred că se poate vedea cu ochiul liber stadiul lucrărilor și am felicitat echipa, care s-a mobilizat prin numărul mare de muncitori care sunt pe șantier (nr.astăzi erau 100, se preconizează ca numărul acestora să ajungă la 200). Deja lucrurile intră în regim normal și vom reușit să depășm acele mici întârzieri. Ne încadrăm în timp!Sunt mulțumit de stadiul lucrărilor și de noua echipă care a impus un lucru mult, mult mai alert și asta se vede cu ochiul liber! Aici se construiește un mic orășel și sper ca botoșănenii se se bucure de ceea ce se întamplă aici în primavara anului viitor“, a declarat Ovidiu Portariuc, care a menționat că lucrările se vor finaliza până la sfârșitul anului, însă inaugurarea Parcului de Agrement va fi făcută în luna mai 2016.
Pe șantierul Parcului regional de distracţii Cornişa lucrează pe lângă antreprenorul general Electro Alfa şi foarte multe alte firme locale. Proiectul are o valoare de 14 milioane euro.
”Cu siguranță finalizăm până în decembrie 2015, aceste procente sunt luate în funcție de valorile care sunt, foarte multe valori sunt pe dotări, nu pe execuție de lucrări. Deci fără discuție, în decembrie obiectivul va fi realizat, nu am nici un dubiu. Program 7:00 – 19:00, am avut o medie de 80 de muncitori și o să ajungem undeva la 200 de muncitori începând cu luna mai”, a explicat și managerul de proiect Adi Dumitraș, venit acum o lună pe șantier tocmai din Ploiești.
În această primăvară au fost plantați peste 20.000 de arbori ( pini, stejari roşii, salcâmi), au început săpăturile la râul artificial de rafting şi s-au construit o parte dintre trotuare şi drumurile de acces.
La jumătatea lui mai vor începe lucrările de finisaj, dar şi la amfiteatru, bazinele acoperite de înot şi aqua-parc.
În anul 2016 Parcul Cornișa va fi administrat de Consiliul Local, deși primarul s-a declarat adeptul managementului privat al acestui obiectiv.
“S-ar putea ca în primul an să fie operată de Primărie pentru teste, tot ce înseamnă testarea echipamentelor, urmând să vedem dacă din 2017 alegem o variantă de externalizare, de administrare privată. În 2016, Parcul Cornişa va fi operat şi gestionat de către Primăria Botoşani”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.