LOCAL | Primăria Brăești sancționată de Autoritatea Electorală Permanentă
Unitatea administrativ – teritorială din Brăeşti, județul Botoșani, a fost sancţionată cu avertisment de reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pentru o serie de nereguli în ce priveşte utilizarea registrului electoral, monitorizarea înregistrărilor ori radierilor din registru, actualizarea listelor electorale sau identificarea înscrierilor greşite în liste.
Autoritatea Electorală Permanentă a desfășurat, în lunile ianuarie și februarie 2015, un număr de 582 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire și control electoral. În urma acestora, au fost aplicate 209 sancțiuni, 84 dintre acestea concretizându-se prin amenzi în cuantum total de 87.500 lei, iar 125 prin avertismente.
În urma controalelor efectuate în primele două luni ale anului, Filiala Nord – Est a Autorității Electorale Permanente a aplicat un număr de 46 de sancțiuni: 17 amenzi, în cuantum total de 17.000 lei și 29 de avertismente, pentru încălcarea art. 50, lit. a^2 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare.