LOCAL | Prima zi a Târgului Expozițional Agro-Zoo de la Popăuți – FOTO
Începând de sâmbătă, la Popăuți se desfășoară un nou Târg Expozițional Agro-Zoo, în cadrul Târgului fiind organizat și Târgul meșteșugarilor.
Pe scenă au fost prezente ansambluri folclorice din județ, care fie au interpretat melodii, fie au dansat. Au fost prezenți și cei de la Rapsozii Botoșanilor, iar pe final ca invitati speciali au fost Fuego si Anastasia Lazariuc.
La standurile de animale, botoșănenii au putut vedea ovine și bovine, fiecare animal fiind mai frumos decat altul.
Cei prezenți nu s-au putut abține să nu guste diversele delicatese de la standuri, precum micii, cârnăciorii, berea, produsele de panificație, produsele lactate și multe altele.
La Târg au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, prefectul Costică Macaleţi, senatorul Doina Federovici, Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, deputaţii Roxana Anuşca Ţurcanu, Costel Şoptică, Tamara Ciofu şi Verginel Gireadă.
Duminică, în cea de-a doua zi de Târg, pe scenă vor urca Nicolae Botgros şi Orchestra “Lăutarii” din Chişinău și Fanfara “Zece Prăjini”.